ATELIERUL FOTOGRAFIC FRANZ DUSCHEK (2)

În august 1876, Franz Duschek îşi obţinea autorizarea construirii unui nou atelier fotografic, aflat pe strada Franklin, proaspăt aliniată prin rectificarea unghiului axului străzii în raport cu Calea Mogoşoaiei. (Detalii la: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2014/01/cina-cea-de-taina.html sau la: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2012/10/paul-gottereau-petitionar.html) Terenul de pe frontul opus Grădinii Episcopiei (Parcul Atheneului de azi) a fost reconfigurat în urma operaţiunii de aliniere şi a fost licitat în 1872, fiind adjudecat în mai multe loturi cu geometrie aproape imposibilă. La numărul 3, lotul trebuie să fi fost cel cumpărat iniţial de un anume C.T.Virescu. Cererea de autorizare menţionează funcţiunea de atelier fotografic iar pe verso, pe lângă indicarea zidăriei masive se vorbeşte şi despre un "jamlâc" ale cărui geamuri erau prinse în montură de fier.

În ce priveşte numărul poştal, e greu de spus unde era cu precizie lotul căci, la acea dată, numărătoarea străzii nu era decât pe partea sudică a străzii, planul de aliniere al străzii Franklin din 1891-1892 arătând o continuă realocare a numerelor, mai ales că urma prelungirea către actualul Bulevard Nicolae Bălcescu. Deci iniţial numărătoarea se limita la 1-6, pe această parte a străzii opuse grădini publice. La nr. 6, acolo unde a mai funcţionat un atelier foto (din ceea ce căuta dl. Emanuel Bădescu), proprietar era Dumitru Panait şi apoi, de la o dată neprecizată, I. Sachelarie. Anterior, acolo fusese proprietar T. Donescu şi alte două persoane greu de descifrat pe planul de aliniere din jurul anului 1878.

Oricum, pare că fotografii şi-au permutat atelierele căci în locurile lui Duschek din Calea Mogoşoaiei 21 îl regăsim apoi pe Mandy respectiv în cel din Franklin 3 îl regăsim mai târziu pe Szőllősy (vezi: http://blog.alexgalmeanu.com/blog/2007/12/13/primii-fotografi-din-romania/) 

Dar iată cum era autorizat atelierul din Franklin 3: 

ROŞIA MONTANĂ ÎN JURNALISMUL DE ARGINŢI

Am privit în seara de vineri 30 martie 2018 un interviu cu dl. ministru al culturii în emisiunea celor doi, care "pot şi mai rău", după cum zicea cândva Mircea Badea, unul dintre jurnalişti fiind acelaşi pe care acesta-l eticheta a fi "zeul somnului". 

Nu despre asta este însă vorba, adică despre reevaluarea personalităţilor unora sau a altora. Este vorba despre ceva ce m-a lăsat cu gura destul de căscată. În primul rând a fost ridicarea mingii la fileu pe tema "grelei moşteniri". Vai, vai, ce-am găsit la minister pe tema centenarului, mai ales că ministerul e al IDENTITĂŢII NAŢIONALE ! Corect, numele ăsta nu-şi are acoperire, de când a fost invetat de ... aoleu! Păi tocmai partidul care i-a suflat în pânze domnului ministru a introdus această titulatură! Şi acest partid a deţinut portofoliul acestui minister unde cei doi miniştri anteriori au lucrat timp de UN AN ÎNTREG, din ianuarie 2017 încoace. Şi acum să te plângi de dezastrul tehnocrat găsit acolo !?? Trecem peste faptul că secretarul de stat cu centenarul era la Guvern. După 6 luni de mandat tehnocrat, dar după un an de alte două mandate de prim-ministru PSD, abia acum l-au transferat la minister. Cum ar zice românul isteţ, cel demult emigrat în SUA, WTF !?? Păi ministerul ăsta identitar (am mai zis eu asta cu "recuperarea identitară" din vorbe) este unul care în mandatele celor care au inventat titulatura, adică de multă vreme, a ajuns să aibă patru (4 !) secretari de stat dintre care NICIUNUL nu are ca responsabilitate patrimoniul cultural. Cred că asta spune mult despre emfază în raport cu realitatea. Nu cred că este deloc onorabil a vorbi despre greaua moştenire. Deloc! 

Dar nici asta nu este de fapt ceea ce m-a dezgustat în frumoasa emisiune ci reluarea unei teme mârşave, aceea a ilegalităţii depunerii dosarului Roşia Montană la UNESCO în vederea includerii în lista patrimoniului mondial. Modul şopârlesc în care a formulat moderatorul tema de discuţie l-a pus pe ministru în situaţia de a susţine sau a contrazice tema. Ministrul a părut jenat, pus cumva pe o linie pe care n-o stăpâneşte dar pe care trebuie s-o promoveze, anume că e foarte îngrijorat de 4 miliarde de euro, de bieţii oameni (cu alte cuvinte înscrierea în conştinţa umanităţii eu un lucru nociv), de faptul că nu guvernul a decis, chestii pe care lumea probabil că le va înghiţi pe nemestecate, ca în atâtea şi atâtea alte situaţii. Aş vrea să cred că un jurnalist onest nu ar juca teatrul cu sceneta indignării ci ar prezenta fapte documentate. Dacă teoria ilegalităţii depunerii dosarului la UNESCO ar fi corectă atunci s-ar deschide o adevărată cutie a Pandorei. Dat fiind că acest dosar a urmat aceeaşi procedură folosită în ultimul sfert de veac, ar rezulta o consecinţă gravă: TOATE obiectivele româneşti ar fi ilegale !!! Oare? Ştiţi cumva vreo hotărâre a guvernului privind înaintarea dosarului pentru centrul Sibiului? Vreţi să denunţăm ca ilegal dosarul de înscriere a Căii Eroilor din Târgu Jiu a lui Brâncuşi? Cred că nu. Calea a fost aceeaşi şi este reflecată în legislaţia privind monumentele istorice. S-a propus, s-a introdus în lista tentativă (Sibiu chiar peste rând faţă de alte monumente care aşteptau din 1991), Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a analizat şi avizat, Ministerul Culturii a întocmit dosarul prin instituţia din subordine care are această atribuţie şi care este şi "focal point" pentru monitorizarea implementării Convenţiei Patrimoniului Mondial (INP) iar dosarul a fost depus de către ambasadorul nostru pe lângă UNESCO, în numele României. 

Şi mai cred că, mai ales în aceste clipe de importanţă religioasă, jurnalismul de azi este un zornăit mai melodios sau mai puţin melodios provenit din scuturarea a 30 (unii ar zice 4 miliarde) de arginţi.